Pentru a fi creativ, exersează

Practica duce la perfecțiune

Nu m-am considerat creativ până la vârsta de 16 ani. Am făcut balet aproape toată viața și nu am excelat la școală. Ceea ce m-a ajutat – și continuă să o facă – este să privesc creativitatea ca pe o practică zilnică. Să fac ceva în mod repetat până când schimb cine devin.

Conceptul de practică este un aspect integral al ființei umane: a face ceva în mod repetat, a face erori și a învăța din ele, a opera la marginea capacității tale și, cel mai valoros dintre toate, satisfacția câștigată în urma îmbunătățirii. Practica este mai mult decât simpla repetiție a comportamentului - este o mișcare a energiei care creează o fisură în noi pentru a dezvălui ceea ce este în interior. Mai multă mișcare, mai multă revelație. Printre multele lucruri pe care le descoperim despre noi înșine atunci când suntem angajați în practica scrisului sau dansului sau atunci când căutăm noi perspective este cum să trăim cu sens și intenție, care este poate cea mai importantă descoperire dintre toate.

Legendara coregrafă și dansatoare Martha Graham exprimă cu măiestrie acest lucru în eseul său din "This I Believe: The Personal Philosophies of Remarkable Men and Women":

Ultimul gând – „a invita la perfecțiunea dorită” – este înțelepciunea câștigată. Câte degete de la picioare învinețite și glezne întoarse a trebuit să experimenteze Martha Graham pentru a ajunge la această înțelegere a artei ei? Toate. De foarte multe ori. V-o confirmă un dansator 😉.

Martha Graham povestea că:

În ciuda morților zilnice, își iubea meșteșugul. Și-a bandajat rănile, s-a odihnit și a continuat. Știa că decesele zilnice făceau parte din practică.

Mergi la orice muzeu de artă și veți observa studenții care stau în fața tabloului unui maestru. Privește peste umărul lor și îi vei vedea schițând și observând ore întregi. Ei exersează. Ucenicul artist care își construiește obiceiul de a învăța de la maeștri își va găsi inevitabil, în timp, vocea, subiectul, tehnica. El practică abilitatea de a învăța cum să vadă. Practică obiceiul subtil, dar vital, de a apărea – chiar dacă (și mai ales atunci când) nu are chef. De fiecare dată când se prezintă la muzeu, „invită perfecțiunea dorită”. Acolo este Muza lui.

Ideea pare simplă: să fii o persoană creativă, să ai o carieră creativă și fructuoasă, continuă să exersezi! Continuă să faci și să pui proiecte în lume. Pe hârtie, matematica nu devine mai clară.

CE ÎMPIEDICĂ PRACTICA?

În prima parte a vieții mele, am crezut că nu am un singur os creativ în corpul meu. De-a lungul timpului, mi-am spus o poveste despre cum scrisul și cititul au fost cei doi piloni ai devenirii scriitorului. Același mod în care exercițiile și practica sunt fundamentale pentru a fi balerin. Dacă practica este vitală pentru extinderea și întărirea creativității noastre, atunci ce îi stă în cale?

Mai jos sunt câteva obstacole, atât reale, cât și imaginare, de care trebuie să fii conștient atunci când te străduiești să exersezi.

Rezistenţa

Numirea lucrurilor dă formă necunoscutului și ne dă puterea înapoi.

Toată lumea are vocea aia în cap care hrănește autosabotarea, îndoiala de sine și disprețul de sine. Cine este acea voce și de ce apare exact în momentul în care vrem să lansăm o afacere, să începem o organizație non-profit sau să adoptăm un nou hobby ori un obicei nou?

Steven Pressfield a dat acelei voci un nume: Rezistența. Ca un scut energetic invizibil între inima ta și un document gol. De câte ori te-ai uitat la el în speranța că se va scrie singur? Cu toate acestea, acum o săptămână, aveai toate opiniile și ideile din lume.

Pressfield scria în eseul său “Resistance = Fear”:

Practica este o provocare tocmai pentru că provoacă sângerare, iar rezistența, din cauza fricii, este ca un rechin care poate simți mirosul de la 1.000 de km distanță.

Perfecţionism

Nimic altceva nu a luat mai mult din potențialul creativ a milioane de oameni bine intenționați decât perfecționismul. Ne străduim să ajungem la perfecțiune pentru că credem că este un scut care ne ține în siguranță - feriți de critici, de troli și de a fi priviți ca o fraudă.

Rahat.

Anne Lamott spune în "Bird by Bird", cartea ei despre scris (și despre viață):

Dacă ți-ai dorit vreodată să creezi, dar nu poți suporta gândul la „dezordinea” pe care ai putea-o crea înainte de a-ți atinge scopul final, sau nu poți să înțelegi să scrii o primă schiță proastă (și a doua schiță și a treia schiță) , atunci perfecționismul a câștigat.

Ritualuri

Fiecare persoană creativă, chiar și după succes și eșec, are un ritual. Și-au dobândit realizările pentru că nu au renunțat niciodată să-și exerseze și să-și „ritualizeze” creativitatea. În loc să se bazeze pe puterea voinței pentru a se angaja într-o practică zilnică, au folosit ceva mult mai puternic: ritualul. Un obicei.

Exemplul meu preferat de importanță a ritualurilor vine de la coregraful Twyla Tharp, menționat în cartea lui Mason Currey "Daily Rituals":

Artiștii și sportivii împărtășesc același principiu de a crea ritualuri: Renumita poetă, scriitoare și activistă pentru drepturile civile Maya Angelou scria rareori acasă. Mai degrabă, ea închiria o cameră de hotel în apropiere, cerea personalului să dea toate pozele și decorațiunile jos de pe pereți și scria în pat de la 6:30 până la prânz. Henry Matisse lucra de la nouă până la prânz și apoi lua prânzul; știa că avea trei ore pentru a produce cea mai bună lucrare înainte de somnul de după-amiază. Isabel Allende și-a început toate cărțile pe 8 ianuarie. Michael Jordan a purtat short-ul de baschet de la facultate sub pantalonii de joc. Exemple sunt cu duiumul.

Acestea sunt obiceiuri profesionale care combat rezistența și îți pun mintea și corpul într-un ritm propice creativității.

Eu? Dacă nu am liniște în solitudine, nu se întâmplă. Am 2, poate trei ore, în cel mai bun caz, să scriu un prim draft prost. Indiferent la ce proiect lucrez. Mi-a luat cinci ani să-mi dau seama și alți cinci să-mi asum și să stăpânesc procesul. Dacă mă întrerupi, s-a terminat. Mi-a zburat inspirația.

Iubirea ne obligă

În sfârșit, vreau să vorbesc despre iubire.

Acest lucru pe care îl faci în fiecare zi, indiferent cât de enervant, dureros sau stresant ar fi. De ce o faci?

Decesul baschetbalistului Kobe Bryant a fost cel puțin sfâșietor. L-am urmărit de la debutul lui la Lakers. Ori de câte ori îi auzeam numele mă gândeam la performanța lui din teren. Și dacă ai crescut lucrând cu corpul tău ca mine, te gândești imediat la cât de mult a muncit la perfecționarea jocului pe care îl iubea. El a întruchipat ceea ce practica necruțătoare poate aduce meșteșugului cuiva.

Privesc munca creativă în același mod. Mulți dintre noi au auzit de mici că practica face perfecțiunea. Ceea ce nu ne-au spus este că, cu cât repetăm mai mult, cu atât ștacheta perfecțiunii se ridică mai sus. Și asta este ideea.

Este un comportament care te deschide în mod constant către noi perspective despre cine ești și de ce ești aici. Asta face ca practica să merite fiecare oră, fiecare frântură de durere și toată bucuria pe care o poate aduce. Continuă să exersezi. Magia este în proces.